marți, 30 decembrie 2008

Mesajul 606,
SA ECONOMISIM DE PESTE TOT
SA FIM PRINCIPIALI, CU RESPECTAREA PRINCIPIILOR CONTRIBUTIVITATI SI SOLIDARITATII in conditiile in care Statul a imprumutat 12,3 miliarde de lei in 2008 de la banci si incasarile la buget scad ca urmare crizei economice.
Domnilor guvernanti, va cerem sa fiti mai putin subiectivi si mai inventivi.
O intrebare la care va fi greu sa puteti da raspuns,
Dece nu va atingeti de pensile SPECIALE acordate pe baza unor LEGI SPECIALE, privind categorii speciale ale sistemului public de pensii. ? Este vorba de pensile magistratilor ( Legea nr.303/2004), ale militare de stat (Legea nr. 164/2001,legea nr.14/2008), personalul diplomatic si consular (OUG nr.36/2003),artistii interpreti si executanti(legea nr.109/2005),functionarului public parlamentar( Legea nr.7/2006) , membrii ai uniunilor de creatori(Legea nr. 8/2006),deputatilor si senatorilor( Legea nr.96/2006),personalul din comertul exterior , pensii exagerat de mari,deci cu incalcarea principiuului solidaritatii, care depasesc cu mult cuantumul contributiilor,deci cu incalcarea principiului contributivitatii, completate cu sume de la bugetul de stat, deci de natura subventiilor sau a unor indemnizatii pentru inactivitate (pensionare este o stare de inactivitate)
Atunci dece nu interveniti pentru alinierea acestor pensii la prevederile Legii nr. 19/2000, singura care la art. 2 respecta principiile contributivitatii (e), solidaritatii sociale (c ),egalitatii (b ) ,unicitatii (a), repartitiei (f) si autonomiei (g). Legile speciale incalca toate aceste principii. precum si al retributiei dupa cantitatea si calitatea muncii, deoarece ca pensionar munca lipseste cu desavarsire.
Ca parlamentari, guvernanti, oameni care respecta principiile si aplicarea legilor, oameni care asigura ordinea si siguranta cetatenilor, profesionisti apartinand grupurilor de interese, veti putea , in conditii speciale sa treceti peste interesele de grup si sa intrati in legalitatea principiilor nu a reglementarilor initiate si aprobate de respectivele grupuri.
ATENTIE! Marirea punctului de pensie este o prevedere din programul de guvernare pe care partidele de la guvernarea perioadei 2005-2008 ,dar si celelalte partied parlamentare s-au angajat in momentul in care s-a aprobat programul in parlament. Sa nu veniti sa justificati o amanare prin lipsa banilor in buget,atat timp cat vor exista pensii speciale. Cele 4 milioane de pensionari in baza Legii nr. 19/2000 ,vor iesi in strada alaturi de toate formatiunile sindicale profesionale.

Mesajul 607,
Multi epigoni, care nu au a spune , se prezinta ca fiind cunoscatori in multe.
In teoria multimilor si in statistica, se foloseste asa zisul “ clopot al lui Gauss” care cuprinde valorile grupate si elimina pe cele razlete . Familia Prigoana si altii interesati dar necunoscatori a celor de mai sus se agita prin a fi luati in considerare la stabilirea ajutorului pentru mame in baza veniturilor si a impozitelor si taxelor ce le platesc. Cred ca ar fi cazul ca pentru astfel de situatii, ca si pentru notary , ministerul de finante sa examineze care este valoarea contributiei acestora la cresterea nivelului de trai al societatii, daca nu cumva exista discrepanta intre calitatea muncii si veniturile ce le obtin.

duminică, 28 decembrie 2008

Mesajul 604,
Stimate d-le Cozmin Gusa,
Urmaresc cu mult interes aparitiile d-voastra si mai ales opiniile exprimate.
O prima consecinta este recomandarea ce o fac de a intra pe situl www.taxe.org.ro , si de a lua cunostinta de continutul acestuia; poate considerati utila implicarea si preluarea conducerii acestei asociatii, care nu beneficiaza de aportul presedintelui Miahil Carciog si a altor membrii, deoarece implicarea ar consta in atitudine fata de utilizarea banilor publici in cu totul alte scopuri decat cel al interesului general.
Ca initiator si vicepresedinte ,recomand totodata sa cunoasteti parerea d-lui Bogdan Hossu, singurul care a inteles si a avut o contributie pozitiva.
Cu stima
Mihail Florea Dumitrescu
e-mail dumitrescumihaiflorea@yahoo.com
orizontluminos.blogspot.com
0744- 48.61.38

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Familiei Monica si Dragos Stoica,
Ascult Radio Actualitati si respective si emisiunea ce o faceti.
Ma adresez d-voastra ca unei familii tinere ( fata de cei 80 de ani ) ,care are sau nu copii.
Ca tot omul aveti si lipsuri de comunicare si formare a ascultatorilor.
Sa ma explic. Generatie de generatie plecam cu o mostenire data de cei ce ne preced.
De aici inegalitatea intre indivizi, unii pleaca in viata cu o zestre materiala mai mica sau mai mare, altii chiar fara nici o zestre . Daca acceptam dictonurile ca “ o ideee valoreaza cat o zece camile”, sau “ ca cine are carte are parte “ sau ca “ omul sfinteste locul “, suntem obligate sa acceptam importanta mostenirii spirituale pe care fiecare generatie o da generatiei urmatoare.
Morala este ca “ generatia urmatoare , respectiv fiecare copil, este victima generatiei anterioare , respective a parintilor, dupa studii recente, aceasta responsabilitate incepe inca din momentul procreeri si al perioadei pana la nastere. Evenimentele si sentimentele parintilor se transmit fatului.
Cine are curajul sa dezica cele spuse ? Probabil indivizi lipsiti de informatii sau de o minima cunoastere.
Sa revenim la actualitate. Emisiunile radio au obligatia si responsabilitatea formarii caracterelor si a unei minime informari , deosebit de valoroase pentru persoanele care nu au beneficiat de o zestre educativa minim necesara. Aceste persoane probabil sunt ca un burette uscat dornice sa retina informatii ; este ipoteza favorabila.
Ce ne facem insa daca comunicarea, este viciata de lipsa unor corecte informatii, rezultat a unei viciate comunicari anterioare intre generatii.
Ma refer la generatia mea , anterioara perioadei comuniste, neviciata de o serie de nptiuni necesare “ formarii omului de tip communist” ca de exemplu, Mos Gerila in loc de Mos Craciun, Sarbatori de iarna in loc de Sarbatori de Craciun , dusman al poporului , chiabur, etc.
Daca parintii d-voastra, au preluat de la parintii lor, respectiv bunicii d-voastra, ca zestre notiunile comuniste, si daca d-voastra nu sunteti recptoivi si nu aveti curiozitatea de a cunoaste trecutul, istoria, si ajungem la cat de important este sa ne cunoastem trecutul, ajungem ca in anul 2008 ,la 20 de ani dup ace am murit pentru eliminarea comunismului, sa ajungem sa vorbim sis a ne comportam ca veritabili comunisti. Schimbarea de mentalitate, de zestre intelectuala , a caracterelor este cea mia dificila si mai ales cand nu ne preocupa aceasta schimbare.
Intrebare : Va deranjeaza cand cineva intreaba “ a cata statie este Piata 7 Noiembrie “ sau “ statia Miciurin” in conditiile in care de 20 de ani exista Statia Piata Domenii” , respectiv B-dul maresal Averescu .”
Va deranjeaza cand la cumparaturi se exprima in mii sau milioane , in conditiile in care pe bacnote este scris altceva. Este aceasta o fixatie in timp, este analfabetism, este tembelism ?
Ete lipsa de comunicare; formatorii de opinii, de caractere, de zestre intelectuala se preocupa prea putin de aceste aspecte si prea mult de realizarile ,uneori de foarte proasta calitate , din domeniul musical . Are romanul nevoie de acest aflux de informatii, cand el nu stie cine a fost maresalul Averescu, Barbu Catargii, Nicolae Iorga. De cate ori in ultimele emisiuni radio a fost mentionat Nicolae Iorga ? Poate fi aceasta o lipsa in zestrea care se lasa generatiei actuale.
In mod sigur da .

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

discutia este inutila si dezonorantacate din medicamentele si vaccinurile utilizate sunt rezultatul unor studii sau cercetari in Romania?cate medicamente sau vaccinuri utilizate pe planmondial sun fara reactii adverse? sa dfim seriosi si sa nu ne aratam mai inapoiati decat suntem de fapt.ganditi-va la vaccinul comtra ppjarului, cel contra poliomelitei, cati copii au foat salvati de urmari;le acetor afectiuni?ca rol au avut cercetarile si studiile romanesti in promovarea acestor vaccinuri?cu cata usurinta obscurantismul parintilor pune in pericol sanatatea copiilor lor.aveti curajul sa renuntati la folosirea medicamentelor pentru care ca bolnavi nu aveti suficiente informatii. sa fim seriosi si deschisi progresului
Mesajul 601,
Faptul ca ziua alegerilor este precedata si urmata de cate o zi libera, va face ca multi alegatori din clasa de mijloc ,adica rezervorul de voturi al dreptei, sa nu vina la vot, preferand sa mearga la munte pentru a practica sporturi de iarna sau la case de vacanta sau rude. In acest fel ,asa cum o spune scriitorul Filip Florian in cotidianul Romania libera, viitorul politic al tari va fi hotarat de votantii din mediul rural si din ghetouri.
Sugerez ca pentru a asigura o prezenta la vot semnificativa si mai ales de calitate, ,cei care au decizia in domeniu , sa stabileasca ca se va vota doua zile, adica cea de 30 nov. si cea de 01 dec.
www.orizontluminos.blogspot.com

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Mesajul 600,
PSD nu are dreptul sa se afirme ca sprijinitor al pensionarilor, in situatia in care a blocat timp de patru ani Legea nr. 19/20000, in perioada de guvernare 2000-2004,
Agravant este si faptul ca in perioada de guvernare 2000-2004 , prin Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal a impozitat pentru a doua oara,” banii albi depusi la banci pentru zile negre”, impozitand dobanda adusa de acesti bani, precum si asa zisul “venit din pensii” conf. art. 72 din Legea nr. 571/2003 , cu toate ca pensia asa cum este stabilita prin Legea nr. 19/2000, stabilita cu respectarea quantumului contributiilor la asigurarile sociale in perioada de activitate si in baza unui calcul mathematic, se constituie ca o restituire a ceastor contributii si nici decum ca un venit. PSD a cultivat ca si regimul communist a carui experienta o perpetueaza, o permanenta confuzie.:; impozabila este acea parte din pensii speciale in care peste pensia stabilita prin respectarea principiului contributivitatii , cum este cazul pensiilor speciale ale madistratilor, diplomatilor, parlamentarilor, militarilor celor din fost militia si actuala politie si servicii speciale, a celor din comertul exterior si a membrilor uniunilor de creatie, la care se adaoga la pensie, din bugetul de stst, un salariu fara munca, ca doar suntem in perioada de inactivitate , pana la cuantumul de 80 % din ultimul salariu. O astfel de situatie viciaza relatia dintre munca si retributie, aratand ca se pot obtine bani publici fara munca. Halal de o astfel de educare cetateneasca si socialista..
Vrem oameni politici care sa faca ordine in aceasta situatie in care chiulul parlamentar si orele scaun in care se doarme in sedinte sunt platite , precum si starea de inactivitate, ca pensionar, este deasemenea platita din bugetul de stat.
Ministrul agriculturii , ca participant la sedinta de noapte a ministrilor din UE ,poate confirma cum se munceste in organismele comunitare,pentru banii publici incasati.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 600,
PSD nu are dreptul sa se afirme ca sprijinitor al pensionarilor, in situatia in care a blocat timp de patru ani Legea nr. 19/20000, in perioada de guvernare 2000-2004,
Agravant este si faptul ca in perioada de guvernare 2000-2004 , prin Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal a impozitat pentru a doua oara,” banii albi depusi la banci pentru zile negre”, impozitand dobanda adusa de acesti bani, precum si asa zisul “venit din pensii” conf. art. 72 din Legea nr. 571/2003 , cu toate ca pensia asa cum este stabilita prin Legea nr. 19/2000, stabilita cu respectarea quantumului contributiilor la asigurarile sociale in perioada de activitate si in baza unui calcul mathematic, se constituie ca o restituire a ceastor contributii si nici decum ca un venit. PSD a cultivat ca si regimul communist a carui experienta o perpetueaza, o permanenta confuzie.:; impozabila este acea parte din pensii speciale in care peste pensia stabilita prin respectarea principiului contributivitatii , cum este cazul pensiilor speciale ale madistratilor, diplomatilor, parlamentarilor, militarilor celor din fost militia si actuala politie si servicii speciale, a celor din comertul exterior si a membrilor uniunilor de creatie, la care se adaoga la pensie, din bugetul de stst, un salariu fara munca, ca doar suntem in perioada de inactivitate , pana la cuantumul de 80 % din ultimul salariu. O astfel de situatie viciaza relatia dintre munca si retributie, aratand ca se pot obtine bani publici fara munca. Halal de o astfel de educare cetateneasca si socialista..
Vrem oameni politici care sa faca ordine in aceasta situatie in care chiulul parlamentar si orele scaun in care se doarme in sedinte sunt platite , precum si starea de inactivitate, ca pensionar, este deasemenea platita din bugetul de stat.
Ministrul agriculturii , ca participant la sedinta de noapte a ministrilor din UE ,poate confirma cum se munceste in organismele comunitare,pentru banii publici incasati.
www.orizontluminos.blogspot.com

duminică, 16 noiembrie 2008

Mesajul 597,
Guvernul, respective Agentia de Dezvoltare trebuie sa foloseasca proiectele in cursed finantare ca proiecte refolosibile sau proiecte tip pentru conditii similare.
Aflam ca sunt in curs de realizare statii de tratare sau de epurare a apei, alimentary cu apa, ferme agricole. Dece aceste proiecte nu se prezinta de Agentie pentru a fi utilizate de alti investitori. ? Este o atitudine condamnabila.
www.orizontluminos.blogspot.com

Mesajul 598,
Calitatea candidatilor pentru alegerile parlamentare nu este in foarte multe cazuri cu nimic mai buna decat cea a actualilor parlamentari. Partidele se cramponeaza sa faca din bugetul parlamentului, din fondul de salarii si indemnizatii, o alta pusculita pentru tragere de bani publici. Partidele au uitat ca au promis o reducere a numarului de parlamentari. Noi nu putem uita calitatea muncii parlamentare si costurile acestei munci . Instaurarea democratiei in Romania a luat prin surprindere clasa politica , complet nepregatita si neformata.
De unde nu este nici Dumnezeu nu cere, zice romanul. Dece cautam peste 200 de parlamentari cand nu avem de unde sa alegem.
Propun ca la alegeri ,daca nu aveti suficiente motive sa votati candidatii prezentati, completati buletinele cu numele celor pe care ii doriti.
www.orizontluminos.blogspot.com

Mesajul 599,
Faceti campanie “ din usa in usa” ca sa aflati cu ce probleme se confrunta cetatenii. Va prezint o problema care afectea 10 % din cetatenii bucuresteni, adica un numar de 1795 de immobile de locuit. Este vorba de relatiile conflictuale intre utilizatpri si Apa Nova ,operatorul unic de apa rece in Bucuresti. Atitudinea de monopol pe care o are operatorul, care nu tine seama de nimeni, de institutiile specializate din domeniu ( ANRSC , ARBAC) si autoritatea publica locala a Primariei Municipiului Bucuresti. Aceasta situatie este prezentata in documentatia depusa celor patru partied parlamentare, care vor trebui sa demonstreze cat sunt de aproape de problemele cetatenilor, sau totul este un circ electoral. 200 mii de voturi asteapta sa fie preluate.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 595,
Pentru evitarea acumularii de gaze in pamant ,ca urmare a scurgerilor de gaze din retelele de distributie, se prevad tevi de aerisire. Dece incazul zacamintelor de carbune ,cunoscute ca avand acumulari de gaze, cum este cazul celui de la Petrila ,nu se realizeaza foraje de evacuare si colectare in scopuri utile a gazelor din aceste acumulari. In cazuri speciale trebuiesc cautate solutii speciale,
www.orizontluminos.blogaspot.com

Mesajul 596,
PNL sa aiva in vedere ca brendul PNL ca partid istoric nu este suficient pentru a-i aduce voturi . Este necesar sa se faca declaratii publice si ferme, in care sa se afirme ca nu va participa la o alianta laturi de PSD – PC pentru a realize o majoritate postelectorala , in vederea acederii la guvernare Fara o astfel de declaratie PNL va pierde o mare parte a votantilor cu studii medii si superioare, votanti care alcatuiesc nucleul tare al PNL. Declaratiile publice ale d-lui Crin Antonescu nu aduc voturile acestui electorat.. O restaurare la putere cu sprijjin postelectoral al PNL a baronilor locali PSD si a celor certati cu justitia din cadrul acestui partid, huliti de PNL inainte de 2005, pune in pericol existenta PNL. Pozitia de tovarasi de drum este periculoasa ; istoria recenta a demonstrate aceasta in perioada Tatarascu.
www.orizontluminos.blogspot.com

miercuri, 29 octombrie 2008

Mesajul 591,
Catre d-na Ecaterina Andronescu si prieteni,
In emisiunile "Arena partidelor guvernamentale de la Radio Actualitati di 27 si 28 oct.a.c. d-na vice-presedinta a PSD a facut elogiul guvernarii PSD in perioada 2001-2004 privind invatamantul. Nu a vorbit de nici o intiativa de majorare a salariilor in invatamant. A vorbit de alte realizari care ridica intrebarea :daca au fost atat de importante de ce inca si azi sunt numeroase scoli fara aviz de functionare neavand instalatii sanitare si alte conditii cerute, dece si astazi sunt insuficiente locurile in caminele studentesti, dece inca nu avem suficiente gradinite, cunoscand ca dupa 2005 sunt numeroase realizari in acest domeniu al infrastructurii din invatamant.
Un lucru a facut totusi.L a sfarsit de mandat a dat sarcina viitorului guvern sa prevada un buget de 6% pentru invatamant.
Dece nu facut-o guvernul PSD? Dece a spus 6% , ca acum sa vina sa spuna ca sunt bani neutilizati si ei se pot prelua pentru salarii? Dece nu sunteti de acord ca actualul guvern sa re3zolve problema majorarii cu 50% a salariilor din invatamant sa fie recomandata ca obiectiv al viitoarei guvernari?
Aveti o mare realizare: ati intordus SANTAJUL in activitatea politica, fara sa va ganditi ca santajul este o infractiune pedepsita de lege. Pe cand o sa o vedem ?
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 592,
Catre d-nii Boc, Bolcas si alti parlamentari,
Cu parere de rau noi nepregatitii in ale politicii, constatam ,pentru a cata oara, ca avem oameni politici cu o slaba pregatire teoretica.
Nu este admisibil sa auzim la emisiuni radio-tv ca oamenii nostri politici nu sunt de acord cu disputa intre guvern si parlament,sau justitie.
Democratia adevarata se bazeaqza pe disputa, controlul reciprocsi echilibrul celor trei puteri Americani spun ca disputa intre cele trei puteri este ca o miscare a titirezului; cat timp exista disputa ,ca si iscarea titirezului ,exista si echilibrul acestuia;cand miscarea titirezului se opreste dispoare si echilibrul dintre puteri si atunci democratia este in pericol.
Asa ca lasati ca guvernul sa intre in disputa cu parlamentul, mai ales in conditii in care parlamentul se bucura numai de 15% sprijin in sondajele de opinii.
Daca gresesc ,va rog sa replicati .
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 593,
Catre rpimul-ministru Tariceanu,
Consider ca ,promovarea legii majorarii cu 50% a salariilor in invatamant, sifera de conflictul de interese eixistent intre numerosii parlamentari care prin cumul de functii sunt si profesori. O verificare a modului in care s-a votat va scoate la iveala aceasta situatie.
Numai faptul ca un rector si profesor a fost initiatorul acestei legi, respectiv d-na Ecaterina Andronescu, este sufieict sa duca la o astfel de concluzie.
Inca un exeplu ca parlamentarii fac legii in interes propriu sau de grup, fapt spus ,dar uitat de d-l presedinte Basescu;pacat ca uita asa de repede,dupa cum bat vanturile interesului politic.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 594,
Legea privind majorarea pensiilor celor care au muncit in conditii grele , are iz de pomana electorala care strica echilibrul realizat de Legea nr. 19/2000, bazata pe pricipiul contributivitatii salariatului catre fondul de pensii, respectiv o relatie matematica de cauzalitate intrecuantumul contributiilor si pensie. Aceasta relatie ,acest principiu nu trebuie calcat, altfel ajungenin haos, revenim la situatii hilare din perioada lui Caragiale.
Relatia cu contributia a fost asigurata suplimentar prin OUG nr. 4/2005,care lin Anexa privind sporurile ,indemnizatiile si majorarile de retributii tarifare, rezolva la pct.V problema tuturor sporurilor inclusiv a sporului pentru conditii grele de munca .
Ajungem la situatia de a acorda drepturi suplimentare ,care nu se regasesc in contributiile salariatului, dupa ce prin reglementari annterioare au fost acordate drepturile cuvenite
Ajungem la situatii hilare, necontrolabile si care denigreaza din interior administratia tarii.
Ajungem sa nu ne mai miram de nimic, pentru ca sunt numeroase cazurile in care reglementari pentru care se gasesc ulterior incalcari consitutionale, in conditiile in care fiecare tes de lege la final are precizarea cum ca corespunde prevederilor Constitutiei Romaniei, republicate.
www.orizontluminos.blogspot.com

luni, 27 octombrie 2008

Mesajul 590,
Presedintele Basescu si partidele care alearga dupa voturi deteriorand situatia economico-financiara a tarii, PIERD VOTURILE PENSIONARILOR.
Daca sunt asa de multi bani la buget, ca sa se dea pomeni electorale,inseamna ca s-a mintit cu nerusinare cand s-a tot spus ca actuala guvernare nu a fost una buna. BUNA PENTRU CE SI PENTRU CINE din moment ce a adua la bugetul Statului o gramada de bani pe care LATRATORII de pe margine ,vor sa ii manance. A fost oare o gresala ca s-au dat invatamantului 6 % din buget.
Banii dati autoritatilor locale ,daca nu se cheltuiesc eficient, se intorc la buget
Nu ne mai mir a nimic dupa declaratiile d-nei Boagiu la emisiunea “Sfertul academic si ale d-lui Boc ,care dau dovada de infantilism politic. Este necesar sa mai invete mecanimele democratiei. Separarea puterilor , insemana disputa si controlul reciproc , astfel ca nici una din ele sa nu devina dominanta. Cum este posibil sa se considere ca un atac inadmisibil asupra parlamentului ,cand acest parlament a dat dovada de inocmpetenta cu sprijin de numai 15 % din partea populatiei, care dupa spuse anterioare s-a preocupat numai de interesele de grup’D-le Boc acest parlament pe care il aparati este cel al celor 322 pe care in trecutul apropiat l-ati demonizat. Ce interese de partid sau de grup va conduc in aceste driblinguri politice.
Ati fost sincer atunci cand ati sustinut votul nominal si tinerea alegerilor in acest an? Daca da atunci lasati guvernul sa organizeze sis a tina alegerile si dupa alegeri facet ice stiti mai bine, fara taraboiul care duce la reducerea raitingului de tara , cu toate efectele ce decurg. Faceti politica cu capul nu din rarunchi.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 589,
Romani alegatori, in timp ce in toate tarile responsabilii politici se preocupa cum sa faca fata crizei economico-financiare, din japonica si China pana in Tarile Nordice, IRESPONSABILII nostrii se cearta pentru voturile voastre.
Propun sa nu le dam voturile atat de mult dorite de ei, mai presus de interesul national.
In loc sa puna umarul la gasirea de solutii pentru a faface fata crizei, sau sa lase guvernul sa se ocupe responsabil de aceasta problema, precum DULAII strazii partidele din opozitie ameninta cu tot felul de actinui devastatoare.
In loc sa astepte alewgerile si dupa acestea sa isi puna in aplicare politicile, vor ca actualul govern sa sufle in focul pe care ei l-au aprins cu proiectul de lege privind marirea cu 50% ca 9% nu este sufficient, a salariilor profesorilor.
PSD si d-na professor, rector si parlamentar Andronescu sa mai astepte 2 luni de zile si dupa alegeri sa faca ce vor , daca evenimentele le vor mai lasa posibilitatea.
Sugerez ca toti parlamentarii care au votat proiectul de lege de crestere a salariilor profesorilor cu 50% sa nu mai primeasca votul romanilor.
www.orizontluminos.blogspot.com

duminică, 26 octombrie 2008

Mesajul 588,
Sugerez d-lui prim ministru Tariceanu sa se adreseze in luarile de cuvant publice cu un vocabulary si expresii pe intelesul cetateanului.
In special ma refer la sintagma mult folosita recent “ nesustenabil” atunci cand se refera la majorarea salariilor , cu totul arbitrar si politicianism.
O explicatie a echilibrului intre fondul de consum, respectiv totalitatea banilor rezultati din salarii, care circula pe piata si valoarea fondului de marfa, ar fi permite oamenilor sa inteleaga ca multi bani pe piata fara o cantitate de produse in echivalent, duce la inflatie prin cresterea ofertei de bani disponibili la detinatori.
Relatia intre productivitatea muncii si salarii nu este o gluma, deoarece lipsa de bunuri si servicii oferite la piata si un plus de bani pe piata ( banii sunt tot o marfa) duce la devalorizarea marfii in surplus, adica a banilor, respective la inflatie.
Cetateanul roman nu are cunostinte economice si atunci este nevoie sa fie ajutat sa inteleaga.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 588,
Sugerez d-lui prim ministru Tariceanu sa se adreseze in luarile de cuvant publice cu un vocabulary si expresii pe intelesul cetateanului.
In special ma refer la sintagma mult folosita recent “ nesustenabil” atunci cand se refera la majorarea salariilor , cu totul arbitrar si politicianism.
O explicatie a echilibrului intre fondul de consum, respectiv totalitatea banilor rezultati din salarii, care circula pe piata si valoarea fondului de marfa, ar fi permite oamenilor sa inteleaga ca multi bani pe piata fara o cantitate de produse in echivalent, duce la inflatie prin cresterea ofertei de bani disponibili la detinatori.
Relatia intre productivitatea muncii si salarii nu este o gluma, deoarece lipsa de bunuri si servicii oferite la piata si un plus de bani pe piata ( banii sunt tot o marfa) duce la devalorizarea marfii in surplus, adica a banilor, respective la inflatie.
Cetateanul roman nu are cunostinte economice si atunci este nevoie sa fie ajutat sa inteleaga.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 588,
Sugerez d-lui prim ministru Tariceanu sa se adreseze in luarile de cuvant publice cu un vocabulary si expresii pe intelesul cetateanului.
In special ma refer la sintagma mult folosita recent “ nesustenabil” atunci cand se refera la majorarea salariilor , cu totul arbitrar si politicianism.
O explicatie a echilibrului intre fondul de consum, respectiv totalitatea banilor rezultati din salarii, care circula pe piata si valoarea fondului de marfa, ar fi permite oamenilor sa inteleaga ca multi bani pe piata fara o cantitate de produse in echivalent, duce la inflatie prin cresterea ofertei de bani disponibili la detinatori.
Relatia intre productivitatea muncii si salarii nu este o gluma, deoarece lipsa de bunuri si servicii oferite la piata si un plus de bani pe piata ( banii sunt tot o marfa) duce la devalorizarea marfii in surplus, adica a banilor, respective la inflatie.
Cetateanul roman nu are cunostinte economice si atunci este nevoie sa fie ajutat sa inteleaga.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 588,
Sugerez d-lui prim ministru Tariceanu sa se adreseze in luarile de cuvant publice cu un vocabulary si expresii pe intelesul cetateanului.
In special ma refer la sintagma mult folosita recent “ nesustenabil” atunci cand se refera la majorarea salariilor , cu totul arbitrar si politicianism.
O explicatie a echilibrului intre fondul de consum, respectiv totalitatea banilor rezultati din salarii, care circula pe piata si valoarea fondului de marfa, ar fi permite oamenilor sa inteleaga ca multi bani pe piata fara o cantitate de produse in echivalent, duce la inflatie prin cresterea ofertei de bani disponibili la detinatori.
Relatia intre productivitatea muncii si salarii nu este o gluma, deoarece lipsa de bunuri si servicii oferite la piata si un plus de bani pe piata ( banii sunt tot o marfa) duce la devalorizarea marfii in surplus, adica a banilor, respective la inflatie.
Cetateanul roman nu are cunostinte economice si atunci este nevoie sa fie ajutat sa inteleaga.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 588,
Sugerez d-lui prim ministru Tariceanu sa se adreseze in luarile de cuvant publice cu un vocabulary si expresii pe intelesul cetateanului.
In special ma refer la sintagma mult folosita recent “ nesustenabil” atunci cand se refera la majorarea salariilor , cu totul arbitrar si politicianism.
O explicatie a echilibrului intre fondul de consum, respectiv totalitatea banilor rezultati din salarii, care circula pe piata si valoarea fondului de marfa, ar fi permite oamenilor sa inteleaga ca multi bani pe piata fara o cantitate de produse in echivalent, duce la inflatie prin cresterea ofertei de bani disponibili la detinatori.
Relatia intre productivitatea muncii si salarii nu este o gluma, deoarece lipsa de bunuri si servicii oferite la piata si un plus de bani pe piata ( banii sunt tot o marfa) duce la devalorizarea marfii in surplus, adica a banilor, respective la inflatie.
Cetateanul roman nu are cunostinte economice si atunci este nevoie sa fie ajutat sa inteleaga.
www.orizontluminos.blogspot.com

marți, 21 octombrie 2008

CATRE,
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI
EGALITATII DE SANSE

Stimata d-na ministr Mariana Campeanu,

Este legala impozitarea pensiilor?
Legea nr. 19 / 2000 in baza careia sunt calculate pensile asa zise STANDARD , are la baza sapte principii, printre care si PRINCIPIUL CONTRIBUTIVITATIII,
Legiile care stau la baza pensiilor SPECIALE ,ale magistratilor, diplomatiilor, parlamentarilor , militarilor ( inclusiv personalul din politie si alte institutii de ordine publica etc) ,determina pensile plecand de la 80 % din ultimul salariu , respectiv prevad suplimente de pana la 50% pentru pensiile artistilor, cantaretilor si arhitectilor.
De aici rezulta diferenta enorma atat cantitativa ,cat si calitativa.
Din punct de vedere calitativ, legatura intre pensie si contributie, arata ca in cazul pensiilor STANDARD avem de a face cu o recuperare de bani platiti in perioada anterioara ( activa) .
Aceasta relatie directa ,intre contributie si pensie , face ca impunerea pensiei , sa fie o a doua impozitare, respectiv face nelegala orice fel de impozitare.
Spre deosebire, pensile SPECIALE, stabilite peste cuantumul contributiilor la fondurile speciale de pensii, au natura unor venituri, si pot suporta impozitarea fara sa se incalce principiile de impozitare.
Un ultim considerent determinat este faptul ca in timp ce pensile STANDARD se sporta din fondul casei de pensii din contributiile salariatilor si numai in mica masura, in cazuri speciale prin suplimentare de la bugetul de Stat, pensile SPECIALE se suporta in mare parte din bugetul de Stat , ceeace atribuie acestora natura unor salarii , susceptibile impunerii.
In conditiile in care este de necontestata utilizarea total neeficienta a banilor publici sub forma unor salarii si pensii speciale exorbitante , a faptului ca s-a revenit la neimpunerea castigurilor rezultate din operatiuni buriere, precum si faptul ca in categoria pensiilor STANDARD sunt incluse pensile mici si mijlocii ale unor grupuri de oameni care au raspuns de sanatatea populatiei (medicii si personalul sanitar), de educatia populatiei (profesori) si au participat direct la realizarea avutiei nationale (ingineri de toate specialitatile), consider ca este oportuna si obligatorie intrarea in legalitate prin promovarea de urgenta a unei reglementari pentru suspendarea impozitarii pensiilor STANDARD – determinate in baza principiului contributivitatii.
Daca nu acum , cu certitudine vom gasi o mai mare intelegere din partea unei noi guvernari.

Cu multumiri,

Mihail Florea Dumitrescu,
Ing. Pensioner,
Str. Av. Popoisteanu nr. 1, bl.1 sector 1
Bucuresti,
Tel. 021-665.50.17 ; 0744.48 61 38

www.orizontluminos.blogspot.com.

joi, 16 octombrie 2008

Mesajul 585,
Guvernantii nostril clameaza ca ,dupa posibilitati, suntem a saptea tara in UE.
Noi stim ca suntem una din tarile cu o populatie majoritara saraca , alaturi de o mana de miliardari in Euro.
Daca miliardarii si milionarii ,in Roni ,s-ar fi oprit la primul million , cu gandul sa il cheltuiasca si sa lase si altora posibilitatea sa resalizeze primul million, in mod sigur am fi avut mai multi milionari si mai putini saraci.
Suntem un popor de oameni formati sa strangem cuiele din strada, sa luam coletele, servietele sau sacii cu bani pierduti sau lasati pentru a fi luati ulterior.
Omul de afaceri sau managerul nu se opreste atunci cand realizeaza in primii ani de activitate, milionul de Roni, respectiv datorii sau deturnari de TVA catre bugetul Statului,la nivelul de un million Roni, el continua sa acumuleze milioane, sa creasca datoriile si frustarile bugetului de Stat, respective sa mareasca taxele,impozitele si costurile celor saraci.
Atentie , ca vorbim de asa zisii bani murdari, sau ochiul dracului, respective de instrumente de poluare a mediului , a sufletului, caracterului oamenilor.
Suntem martorii a numeroase accidente facute de masini puternice de lux, de catre tineri care au primit pe mana valori de zeci de mii de Euro, in timp ce alti tineri primesc o bursa de cateva sute de Roni.
Poluarea cu bani murdari se manifesta cel mai devastator prin accesul tinerilor la droguri; avem déjà cazuri relevante in acest sens.
Poluarea cea mai devastatoare, periculoasa pentru siguranta nationala este cea in care puterea banilor intra in conflict direct cu institutiile Statului. Sunt suficiente cazurile in care reprezentantii institutiilor puterii judecatoresti sunt ignorati sau jigniti public de acesti oameni puternici prin averea ce o detin. Cand se manifesta in clasa politica ,orice act de justitie devine un atac politic, iar cel mai grav se manifesta ca o gherila urbana impotriva reprezentantilor puterii
Pentru cei putini cu bani multi facuti cu multa usurinta, se fac emisiuni cu povesti care polueaza sufletul, strica caracterul tinerilor Nu voi face inventarul diverselor modalitati de a strica sufletul ,caracterul si comportamentul. oamenilor ,deoarece vedem la emisiunile de stiri si de divertisment.
Pentru un inceput al depoluarii ,sugerez sa votam acei candidate care ,detinand ,ei si familial or (sotie si copii) o avere de un million de Roni , sa declare public ca renunta la orice venit din banii acordati parlamentului prin bugetul de Stat.
www.orizontluminos.blogspot.com

Mesajul 586,
Scurta poveste cu talc,
Intr-un sat sarac, o pereche de tineri se casatoresc.
Consatenii invitati, hotarasc ca fiecare sa vina la nunta ,aducand cadou o sticla de vin, pe care sa il toarne in vasele special pregatite in acest scop. In timpul mesei, invitatii constata ca de fapt beau apa. Ce credeti ca se intamplase..Fiecare invitat ,considerand ca este singurul care ar aduce apa in loc de vin, tragand astfel chiulul , s-a gasit in situatia ca nu a fost singurul care a gandit astfel, deoarece totii adusesera apa in loc de vin.
Talcul; O situatier similara se constituie atunci cand fiecare dintre noi, membri ai comunitatii in care traim, gandim ca putem fi singurii care sa nu particdipam la viata comunitatii si o lasam pe seama altora, ca sa constatatam ca si altii pot gandii la fel, lasand participarea pe seama celor putini si uneori nepregatiti.
Parafrazand pe presedintele Kenedy :” Intreabate ce ai facut pentru tara”, sa ne intrebam ce am facut pentru protectia mediului si ecologizare.
Personal am doua sugesti: turistii de duminica, atunci cand merg la iarba verde, cu sacosele pline cu bunatati culinare, sa se intoarca acasa cel putin cu respectivele sacose si ambalaje; - a doua sugestie este ca respectivele resturi ,alaturi de altele din gospodarie sa fie selectate -hartie, sticla, plastic- si depozitate pentru reciclare.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 587,
Pe aceeasi tema a evitarii poluarii societatii prin comportamentuman, reiau din Evanghelia sf. Matei.
“ Daca fratele tau a savarsit un pacat, du-te si mustra-l intre patru ochi. Daca nu te va asculta ,mai ia cu tine una sau doua persoane, pentru ca orice hotarare sa fie intemeiata pe spusele a doi sau trei martori.Daca nu-i va asculta nici pe acestia , spune-l tuturor”.
In cartea profetului Ezechiel se spune : daca nu spui si nu atragi atentia celui care greseste (polueaza sub orice forma), devi raspunzator de fapta lui;daca ii atragi atentia si el nu renunta la comportamentul sau, esti lipsit de raspundere.
Iata modul cel mai elocvent in care se manifesta ceeace inseamna implicare civica si solidaritate
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 584,
JAFUL DIN BAN IPUBLICI ,sub diversele moduri de a se maifesta, duce la inflatie , in conditiile in care valoarea serviciilor si a produselor existente pe piata este mult mai redusa fata de banii oferiti consumului.
Invata romaniii sa economiseasca? Iinvata sa cheltuiasca pe masini de lux, pe alte bunuri cu durata medie sau scurta,nu agreeaza locurile natale si prefera locurile exotice, cat mai indepartate, etc. Nu stiu sa faca investitii sa porneasca afaceri care sa aduca servicii si produse in piata.
Investitiile din domeniul public, atat de necesare unei societati cu patrimoniu redus, cum este Romania, cu nevoi in infrastrutura de utilitati si de transport, sunt o pista de jaf din banii publici. A facut cineva o analiza cum a evoluat averea celor din domeniu? Ale cui sunt masinile de lux, vilele de tip palat, etc? Cum se justifica pana la al patrulea grad de rudenie aceste averi? Trebuie facut o astfel de analiza.
Trebuie refacut de asemenea mecanismul de verificare tehnica si financiara a lucrarilor de investitii din bani publici. Inainte de 1989, exista un Inspectorat General de Stat pentru Investitii si Constructii, un Comitet de Preturi, o Banca de Investitii care filtrau lucrasrile de investitii, din a caror privatizare sau utilizare se aduc bani buni la buget.
Este de retinut ca exista Asociatia platitorilor de taxe si impozite din Romania ( situl www.taxe.org.ro), constituita ca membra a Asociatiei europene si a Asociaitiei mondiale a contribuabililor, in baza Know-how-ului primit de la secretariatul din Munchen al Asociatiei europene.
Dupa actuala criza financiara provocata de jaful financiar , creaza perspective readucerii Statului in mecanismele pietei. Inca mai avem reprezentanti ai vechilor institutii de vderificare si reglare. Grabitiva!!
www.orizontluminos.blogspot.com

miercuri, 15 octombrie 2008

Mesajul 582,
Adevaratii lnational liberali nu pot fi de accord cu spuseled-lui Melescanu:”Pentru noi exista un singus criteriu important si acela este de a vedea ca ideile si programele noastre liberale(…) vorputea fi incluse intr-un viitor program de guvernare (…) indifferent de care va fi forta politica respective ,suntem gata sa ne asociem”
Este foarte usor pentru acest liberal , ca si pentru altii , sa afirme ca se pot asocia cu cei care care au desfinta partidul si omorat capeteniile acestuia, sau cu urmasii lor, deoarece nu au avut si nu au nicio legatura cu trecutul partidului.
D-l Melescanu a mai condus un partid care se considera de nuanta liberala; sa o faca in continuare.
Cei care vad la fel situatia, pot constitui un “ partid liberal” fara sa preia istoria “partidului national liberal” ,deoarece nu este posibil ca victimele sa stea alaturi cu agresorii. Prin atacurile permanenete la adresa PD-L ,d-l Crin Antonescu a cam intrat intr-o infundatura,deoarece nu poate ramane in PNL ,militand pentru o alianta cu PSD si nu poate spera intr-o integrare in segmental liberal din PD-L.
Lasati “partidul national liberal” sa respecte memoria fondatorilor si elitelor istorice, care altfel vor transforma in cosmar somnul multora .
Voturile noastre nu pot merge spre o alianta cu PSD , PC, PRM.
www. orizontluminos.blogspot.com

Mesajul 583,
La ordinea zilei continua sa fie problema cresterilor cu 50% a unor salarii bugetare. S evorbeste de catre multi neaveniti, despre o lupta politica, sau echilibrarea bugetului, sau reducerea investitiilor .
Nu am auzit vorbindu-se despre faptul ca salariile la romanii inseamna bani pentru consum , ceacee inseamna o relatie directa cu oferta pietei interne. Plusul de bani aruncat pe piata nu gaseste oferta de bunuri si servicii care sa satisfaca cererea. \atunci echilibrul se realizeaza prin cresterea preturilor la bunuri si serviciiprin cererea mare a beneficiarilor de cresteri salariale,sau dezechilibrul balantei comerciale , respectivii beneficiary cautand marfa de import pe piata interna sau mergand la Milano, Viena si in alte parti dupa aceste bunuri.
Problema unui dezechilibru al pietei care duce urgen la reducerea puterii de cumparare prin inflamarea preturilor.
Daca o analiza serioasa arata ca pe grupe de munca , este o exagerata ramanere in urma fata de nivelele europene, ramanere care trebuie recuperata, esxista o solkutie practicata in istorie: majorarea de salarii peste un procent rezonabil,suportat de piata , sa se acorde sub forma de bonuri de Stat ,purtatoare de dobanda,care sa poata fi valorificate dupa o oarecare perioada de timp.
Dictonul: la probleme speciale, rezolvari speciale.
www. orizontluminos.blogspot.com

vineri, 10 octombrie 2008

Mesajul 568,
Prin reducerea numarului de parlamentari si trecerea la parlament unicameral ati prins partidele politice pe picior gresit Din aceasta cauza toti sunt furiosi. Felicitari !!!!!!!
La un parlament cu sustinere publica de numai 15 % , la o clasa politica deficitara calitativ ca urmare a lipsei de resurse umane pregatite corespunzator, reducerea numarului este o solutie.
La un parlament la care majoritari sunt cei care absenteaza peste 90%, care fac prezenta numai fizica ,fara participare sau o participare de slaba calitate, reducerea numarului este o solutie.
La un parlament in care exceleaza grija elaborarii de reglementari in interes propriu, sa isi asigure drepturi banesti exorbitante si cheltuieli bigetare exaggerate, este o necesitate sa se reduca numarul si cheltuielile.
Cereti electoratului sustinere de peste 51% pentru a putea promova reglementari in sensul celor sugerate mai sus
Pentru alegerile din 2008 se poate promova reducerea numarului parlamentarilor lacei alesi direct cu 51 % (sa se excluda plusul prin redistribuire) ,astfel ca numarul sa nu depaseasca un maxim de 300 parlamentari .

Mesajul 569
Imi permit sa fac o sugestie , de a se completa legea electorala prin introducerea de clause in sensul ca durata mandatului sa fie conditionata de indeplinirea
angajamentelor luate, la un an sau doi,sau trei ,fara asigurarea mandatului de 4 ani.

Mesajul 570,
Sa se ia angajamentul ca PD-L va promova reducerea cheltuielilor parlamentului la 50% fata de anul 2008 si ca parlamentarii PD-L isi vor diminua indemnizatiile cu 50% pana la 100%, in raport cu veniturile realizate anterior .

Mesajul 571,
Sa se promita ca evolutia pensiilor sa fie confidentiala; sa se renunte la utilizarea problemei pensionarilor in scopuri populiste.
Sa se accepte ca pensile nu sunt venituri ,din moment ce sunt conditionate de cuantumul contributiilor facute in perioada activa. Impozitarea pensiilor devine ilegala si discriminatorie in conditiile in care veniturile din jocurile la bursa ,recent au fost scutite de impozit, in conditiile in care aceste venituri pot ajunge la valori exorbitante.

Mesajul 572,
Cu toata stima pentru d-l Vasile Blaga, solicit un semnal din care sa inteleg ca PD-L este receptiv si introduce in Programul de guvernare ( in idea detinerii majoritatii parlamentare) a sugestiilor facute mai sus, Mentionez ca in perioada alegerilor locale si ulterior am transmis sugesti la adresa contact@vasileblaga.ro

Mesajul 573,
Presedintele sau premierul Poloniei a sugerat ca in codul penal polonez sa se introduca CASTRAREA CHIMICA. Dece nu nu s-ar introduce si in codul penal romanesc o astfel de pedeapsa.Lista pedepselor pentru infractinui nu trebuie sa fielimitativa, deoarece trebuie sa corespunda atacurilor la care este supusa societatea la un moment dat
In Franta cetateanul care nu respecta legile in mod repetat este lipsit de cetatenia franceza, devine apatrid. Dece aceasta sanctiune nu s-ar introduce la nivelUE pentru cetatenii UE care nu respecta normele si legile europene, indifferent de cetatenia acestora. Nomazilor sa li se ofere posibilitatea de a pribegii pe sute de km fara sa deranjeze comunitati locale; solutia ar fi preluand exemplul SUA cumparand in Africa unteritoriu care sa fie atribuit acestor grupe de populatii din UE care traisec in mod nomad.

Mesajul 574,
Statul da cu o mana si ia cu alta si astfel ajungem ca intr-o societate de consum saraca sa avem inbogatiti in perioade record , ca nicaieri in lume.Sa ma explic.
Pentru a incasa impozite mari pe venit (16%0 si pe dividente (16%) , Statul lasa in consum folosirea SUVEICII adica a trecerii produselor prin mai multi intermediary (aceeasi sub alte denumiri), fiecare trecere ridicand pretul oferit in final pe piatai, respectiv consumatorului .Consumatorul ,cetateanul este cel care suporta. Aceste venituri artificiale
Statul este cel care nu supravegheaza VALOAREA ADAOSULUI COMERCIAL practicat ,respectiv diferenta intre pretul de vanzare si cheltuieli. In acest fel se realizeaza profituri nete exaggerate, respective dividente si in final impozite substantiale pe dividente.Consumatorul ,alegatorul este cel care suporta aceste impozite exaggerate culese de Stat, precum si salariile exagerate incasate de patronii si managerii societatilor prestatoare de servicii , comerciale. sau producatoare , fie ca dividente fie ca salarii
Cine apara pe consummator???PD-L ???

Mesajul 575,
Dece Adrian Nastase candideaza in Mizil si imprejurimi??
Dece Mircea Geoana candideaza la dabuleni si in imprejurimi???
Acolo alegatorii sunt neinformati si mai recent nu au acces la internet. Dece ??
In aceste zile un specialist american in comunicare ,venit la Bucuresti, face cunoscut ca internetul, respectiv BLOGURILE au devenit mijloc de informare si sustinere in campanila electorala. Cum poate sustine Adrian Nastase si altii , promisiunile electorale prin continutul blogurilor personale.
NU se jeneaza Adrian Nastase sa se prezinte in parlament ca sustinut de voturile celei mai neinformate, needucate comunitati de romi, la care saracia este la limita imaginabilului, deoarece sursa de trai sunt indemnizatiile de copii, ATENTIE copii bolnavi de SIDA ca adduce o indemnizatie mai mare. Un focar de SIDA sustinut prin bugetul de Stat. O comunitate la care manipularea prin promisiuni electorale este maxima.Dece nu caandideaza in fata unor alegatori informati, s ail intrebe dece evita sa se prezinte ca inculpate si avocet de prestigiu ,in fata instantei de judecata ?

Pe www.orizontluminos.blogspot.com veti gasi toate mesajele trimise in ultimele 8 luni
Mesajul 581,
Intelepciunea populara spune:" un nebun arunca o piatra in apa si zece destepti incearca sa scoata piatra"
Ce se face poporul roman unde cateva mii de nebuni s-au ambalat sa ceara majorarea salariilor cu 50 %, nemultumiti cu cresteri de 10%.A mai auzit cineva in lumea civilizata , cu o economie stabila in care salariile sa creasca anual cu mai mult de cateva procente peste rata inflatiei? Suntem o tara de nebuni in care cei zdraveni, noi pensionarii suntem obligati sa traim . Persoanele active au libertatea ,dupa aderarea la UE sa mearga oriunde in Europa daca in Romania nu pot obtine salariile pe care le pretind. De altfel dece atunci cand nu esti multumit cu salariul pe care il ai, nu schimboi serviciul, sau chiar profesia, asa cum se practica in tarile organizate.Economia nu este unelevator pe care iti alegi o treapta si astepti sa te ridice la nivele superioare:economia trebuie vazuta ca o scara fixa pe care prin deplasari orizontale si verticale o urci de la pozitii inferioare la [poziutii superioare.
Asa ceva ar trebui sa stie cadrele din invatamantul de toate gradele si sa transmita elevilor si studentilor, precum si cadrele sindicale sa o transmita salariatilor.
In economii ca cea americana, oameni exista locuri de munca de agenti fiscali din partea ministerului de finante,care examineaza evolutia salariatilor si la un moment dat intervin cu oferta pentru schimbarea locului de munca remunerat mai bine, functie de cumulul de experienta si productgivitate. Castiga salariatul, castiga bugetul statului la care vine un impozit marit corespunzator noului salaiu si castiga si agentul din procente acordate de ministerul de finante. Nu este nevoie decat de receptivitate pentru o astfel de practica;ideea au avut-o altii mai destepti.
Proverbul romanesc “nu este nebun cel ce cere, nebun este cel care da” nu va desculpa, deoarece cererea s-a facut sub presiunea unui santaj si santajul si santajistii sunt peste oto si totdeauna sanctionati cel putin moral
De ultima ora: Presedintele bancii centrale europene a lansat urmatorul apel;
Reveniti-va !!!!
www.orizontluminos.blogspot.com

miercuri, 8 octombrie 2008

Mesajul 580,
Suntem interesati de realitatea in care traim. Ne-am saturat si de acesta realitate si de prezentarea ei ca show tv.O vrem prezentata ca un “brain storm” – pe raomaneste “furtuna a creierelor. Dorim ca invitatii si moderatorul emisiunii sa caute rezolvari la ceeace aflam din emisiunile de stiri, nu discturii pe marginea celor intamplate. Dorim ca invitatii sa prezinte rezolvari angajante fiecare din pozitia lui de parlamentar, analist, om politic, etc.
Avem sau nu un parlament de cea mai proasta calitate, care procedeaza ca hotii de buzunareatunci cand isi voteaza pensii si bugetul.Care dintre invitati este de accord sa preia ideea reducerrii numarului de parlamentari la nivelul de asigurare a unei calitati corespunzatoare.Cine preia idée ca o lrgislatura sau doua ,parlamentarii sa nu fie remunerate din bani publici si sa fie eliminate din buget achizitiile de orice fel.
Cine este de accord sa promoveze modificarea legii electorale in sensul ca mandatul de paralmentar sa fie primit cu clauza ca la fiecare an sa fie verificata respectarea angajamemntelor luate si participarea constructive la lucrari, incepand cu o prezenta de 100% .
Actiunii din rarunchi din fronda , contrare interesului national, cum practica d-na Norica Nicolae vs. Basescu in multe situatii , cel mai recent in cazul modificarii legii de numire a procurorului general, a sefului DNA etc.si asta pentru seful statului a gasit ca dansa nu corespunde functiei de ministrual justitiei. Cum vad rezolvata o astfel de problema invitatii emisiunii?
www.orizontluminos.blogspot.com

duminică, 5 octombrie 2008

Mesajul 578,
Aditional la mesajul anterior , imi permit sa intreb rhetoric, cum arata bugetul zilnic de timp al d-voastra, daca mai este timp de odihna, de pregatire profesionala potrivit evolutiei profesiei, in conditiile in care pe langa obligatiile platite la politehnica si parlament, mai aveti sip e cele neplatite ca vicepresedinte al partidului si ca sotie. Ar fi de interes national cunoasterea unei astfel de performante, ar creste productivitatea majoritatii populatiei reprezentata de femei.
Nu cunosc un astfel de proiect politic la nici unul din departamentele pentru femei ale partidelor parlamentare.Este o sugestie .
www.orizonluminos.blogspot.com

Mesajul 579,
Stimata d-na Ecaterina Andronescu,
Cunoasteti ca invatamantul are nevoie de criterii de performanta a cadrelor profesorale, atat pantru cresterea nivelului calitativ al procesului de invatamant,cat si pentru o relatie corecta intre remunerare si rezultatul muncii profesorilor.
Intrebarea este de ce cat timp ati fost ministru al invatamantului si mai ales ca viceprersedinte si paralamentar al PSD-ului ,partid care a fost mare parte de timp la guvernare, nu ati promovat o initiativa cu aceasta tema. Este o practica parlasmentara de a lasa lacune in legislatie pentru a sluji astfel interesele de grup.,asa cum se demonstreaza in multe cazuri ,cu toate ca fiecare act legislativ se finalizeaza cu precizarea ca acesta respecta prevederile din Constitutia Romaniei, republicata.
Procesul de invatamant este un process de productie,in care material prima este omul, cea mai valoroasa dintre materiile prime, process care se masoara totdeauna prin parametrii cantitativi si calitativi.
Daca la nivelele inferioare de educare se pune accentual mai mult pe cantitate,la cele superioare trebuie pus accentual pe calitate.
Absolventii facultatilor sunt ei produse de calitate? Au ele acces pe piata muncii oriunde si oricand\/ Nu cumva multi dintre ei se constituie in asa zisa productie de stoc, adica nu isi gaseswc locul pe piata muncii? Nu sunt oare cadrele din invatamantul superior responsabile de efortu lfinanciar facut pentru producerea acestora si de irosirea materiei prime ?
Are invatamantul universitar rebuturi , de care nu are nimeni nevoie,sau considerati ca se produce fara rebuturi?
Iata atatea aspecte care ar trebui sa constituie tot atatea criterii de performanta ,parghii pentru diferentierea cadrelor universditare.
Considerati ca evolutia comunitatilor, respective a indivizilor se face uniform, in grupuri de varsta sau de profesii ca si pozitionarea pe un elevator,sau este diferentiata precum mersul pe o scara fixa pe care fiecare circula in mod diferit cu devieri mai mari sau mai mici pe orizontala si cu asalturi mai mici sau mai mari pe verticala?
Cum se evidentiaza aceasta diferentiere la cadrele din invatamant?
Cum este posibil sa existe o fisa a apostului fara sa existe criteriiile de apreciere a preformantei, care sa stea la baza acordarii drepturilor salariale?
Sugerez ca in calitatile ce le aveti si relatiile cultivate cu diversele sindicate fidele PSD, sa procedati de urgenta,inainte de orice pretentie salariala, la stabilirea acestor criterii de performanta.
www.orizontluminos.blogspot.com

sâmbătă, 4 octombrie 2008

Mesajul 577,
INteleciunea romaneasca spune: “daca taceai filozof ramaneai”
“tacerea este de aur iar vorba de argint”
‘mult vorbesti, mult gresesti”
Cu scuze pentru d-na Ecaterina Andronescu, intreb:
~promovand o initiative legislative nu a intrat in conflict de interese, ca si cadru universitar ? in acest fel confirma c spusele presedintelui Basescu, privind initiativele grupurilor de interese.
~ daca d-na rector a sesizat ca sunt multi bani dati pentru invartamant si ar fi initiat o reglementare pentru realizarea de .camine studentesti pentru Politehnica ,era cu totul altceva, dar nu a facut-o;daca s-a gresit ca s-au dat 6% pentru bugetul invatamantului , nu inseamna sa permitem hienelor dispuse sa ii manance ; avem nevoie de bani in investitii, acolo unde pguvernele PSD nu s-a preocupat , ca si acum cand umbla dupa sprijin electoral; RUSINE
~ d-na deputat are un venit lunar ,ca deputat si cadru universitar, de 15000 Roni/luna,alaturi de sotul –inginer care are un venit de numai 2400 Roni;
~ cum familia Andronescu nu detine bunuri de valoare deosebita, un apartament de 212 mii Roni,un autoturism in leasing, fara metale pretioase,bijuteri, sau obiecte de arta, apare intrebarea unde se duc veniturile familiei si mai ales dece are nevoie d-na de o crestere substantiala a venitului din invatamant;
~cum isi imparte timpul d-na deputat intre invatamant ,administratia de rectorat ,munca parlamentara sic ea de sotie? Daca ar lucra 24 ore pe zi d-nei deputat ii revine un venit de 26 Roni/ora (260000 lei vechi /ora). De fapt de unde incaseaza bani fara sa presteze munca ,deoarece nu este permis si posibil sa muncestti 24 ore/zi. Sunt inginer constructor pensioner ,cu activitate in proiectare, executie si verificare (avizare), am avut ultimul salariu la limita superioara (clasa 37 gr.5) , am constat direct ca cumulul de functii este posibil numai prin frustrarea lor.
~d-na deputat si rector si profesor universitar se apropie de varsta de pensionare ;
~d-na se dezice public de initativele colegilor parlamentari privind stabilirea pensiilor lor, altfel decat pensile celorlalti cetateni egali altfel in drepturi, precum si de
Cunoaste d-na deputat ca numeroasele resurse financiare rezultate in ultimii 20 de ani din privatizari (VANZARI) ale bunurilor cu durata indelungata realizate de actualii pensionari si care asigura o parte din veniturile bugetare ale Statului, asigura acestora ,dupa majorari repetate, numai 40% din SALARIUL MEDIU pe economie;ATENTIE la iesirea la pensie reprezenta 80% din ultimul salariu, ceeace azi ar insemna cca.3000 Roni,asa cum se asigura celor mai presus pusi decat altii.
Unul dintre sindicatele din domeniul e4ducatiei ,pe seitul sau se intreaba daca personalul din invatamant este dusmanul numarul 1 . Declar cu toata raspunderea ca cei care produc degringolada in economie, cei care pun in pericol valoarea economiilor cetatenilor si puterea de cumparare a consumatorilor, sunt dusmanii nr. 1.

Sindicatele din invatamant se fac vinovate de parteneriat politic cu partidele care cauta voturile alegatorilor chiar cu riscul bulversarii ecomice a societatii. Daca atunci cand ati initiat-o nu era riscul crizei financiare globale, acum cand exista acest risc este criminal sa se mentina o astfel de politica. Pe ce crestere de venituri din cotizatii conteaza liderii sindicali si une s-au gandit sa ii foloseasca? In salariile proprii.
Ceeace se intampla acum este ca un alt tip de mineriada, un atac la securitatea nationala.V-ati gandit doamnelor si domnilor. Vreti confruntare civica ,in strada cu alte grupuri ?
Dreptul la replica este liber pe blogul mentionat Nefolosirea dreptului la replica, se considera aprobarea tacita a celor mentionate.
Iata mult am vorbit,poate am si gresit.
www.orizontluminos.blogspot.com

vineri, 3 octombrie 2008

mesaj 576

Mesajul 576,
Calitatea morala a parlamentarilor este sub orice critica.
Cicero a zis: caracterul fara inteligenta poate mult, insa inteligenta fara caracter nu poate nimic. Ani de zile a fost pe frontispiciul Universitatii Bucuresti un brener cu acest mesaj, din care romanii nu au invatat prea mult.
Nu avem oameni politici de calitate
Exista trei solutii sa iesim din HAZNAUA in care ne aflam : 1) reducerea la mai putin de jumatate a numarului de parlamentari: 2)la alegerile din noiembrie sa nu mai fie votati cei care au fost si sunt astazi parlamentari; 3) prin modificarea legii electorale sa se permita cabdidati din tari vestice ale UE.Noi le trimitem ce avem ,iar ei sa ne trimita oameni politici
www.orizontluminos.blogspot.com

sâmbătă, 27 septembrie 2008

mesaj 576

Mesaj 376,
In atentia d-lui Radu Moraru,
1.Am vizionat emisiunea care a avut ca persoana-subiect pe senatorul PNL de Dambovita, d-l Ioan MIhai Dumitrescu
Emisiunea a fost reusita prin faptul ca a aratat caracterul unui senator la nivelul anului 2008 ,cu pretentii de a candida cu succes in alegerile din nov. 2008.
Reusita ar fi fost deosebita daca ar fi fost mai bine pregatita in sensul urmator:
- daca subiectul arfi fost intrebat ce l-a impiedecat in regimul; comunist sa se realizeze educational cunoscand ca inainte de 1993 era un simplu maestru la COS-Targoviste si numai in perioada 1993 -1998 a absolvit doua facultati; ce oportunitati a avut la dispozitie pentru o asa reusita?
- intrebat daca anterior a schimbat numele si prenumele ;
- daca cu stiinta sau din nestiinta are erori in declaratia de interese , acolo unde raspunde prin cifra 2 la intrebarea "valoarea totala a partilor sociale si/sau a actiunilor". Raspunsul este neprofesionist sau omite cu intentie.
- daca stie sau nu ca inexactitatea vehiculata in "declaratia de avere" este penala,cum se face ca la pct.III raspunde la intrebare prin "nu este cazul" in conditiile in care la ultima rubrica de la pct I.2 declara ca in anul 2007 a cumparat in Bucuresti "ap.3" (?) ,afirmatie facuta si in emisiune, si pa care l-a instrainat in ultimele 12 luni ( 2007-2008) catre fica sa Dumitrescu Oana.
2.Am vizionat si emisiunea in care persoana-subiect a fost candidatul PNL Florin Calinescu, ale carui opinii, mai totdeauna exprimate incomplet, nu sunt educative pentru alegatorul roman. Ma explic\; In cazul d-lui Bogdan Olteanu, membru si candidat al aceluias partid, d-l Calinescu trece cu vederea realitatea ca este un al doilea sau al treilea esalon al fostei nomenclaturi de varf a PCR, uitand ca in emisiuni TV realizate de dansul,nu odata a avut ceva de zis despre aceste persoane.
3.Sunt pensionar , cu pensie civila corespunzatoare unei salarizari maxime din perioada comunista (am fost inginer constructor inspector general ,in Inspectoratul general de stat pentru investitii -constructii, responsabil cu investitiile Ministerului Industriei Chimice),iesit la pensie in febr. 1990, care alaturi de pensia sotiei, inginera in petrochimie, prin aplicarea legii nr. 19/2000, punem deoparte in fiecare luna 1000 lei ceeace conf. ca prin aplicarea legii 19 pensiile sunt decente si in multe cazuri suficiente.
Am constituit dupa 1989 Asociatia horticultorilor particulari din Romania, Asociatia platitorilor de taxe si impozite din Romania (v. situl),am organizat si desfasurat ca asociat unic si administrator activitate in specialitate in cadrul societatii comerciale ANSA COMP SRL,pana la varsta de 80 de ani cand am cesionat partile sociale, si ma implic in viata comunitatii in care sens va sugerez sa vizionati blogul personal "Orizontluminos.blogspot.com
Ar fi o placere si de interes o discutie intre parti pe o tema pe care o doriti. Nu se stie niciodata de unde poate sa iasa un punct de vedere interesant.
va urez succese in continuare

miercuri, 27 august 2008

G H I D
pentru candidatii parlamentari,

nu am fost parlamentar si nu am ocupat nici o functie de ales sau umit politic;am activat in profesie pentru a-mi asigura untrai decent, ceeace am reusit;
nu am avut si nici nu am relatii cu serviciile secrete sau de securitate, asa cum se intampla cu .......
nu am avut si nici nu am litigii cu justitia, asa cum au Adrian nastase, Miron Mitrea, Stefan Mihailescu, Ion Iliescu ......
nu obisnuesc sa primesc bani sub forma de salarii sau indemnizatii , prin absenteism cumface Mircea geoana, Ion Iliescu..
nu fac "ore scaun" adica nu fac prezenta pasiva care sa imi aduca venituri fara efort sau o contributie personala, cum fac...
inteleg sa fiu reprezentantul alegatorilor, platit cu echivalentul veniturilor medii ale lor sau chiar fara sa fiu remunerat,deoarece am asigurata existenta decenta din venituri anterioare
sustin reducerea numarului de parlamentaari corespunzator circumscriptiilor uninominale, fara alte cresteri arbitrare, costisitoare si aleatorii
ma simt responsabil fata de alegatori, fara sa imi permit sa sustin initiative legislative in interes de grup parlamentar, sau a altui grup de interese, in detrimentul alegatorilor si prin cheltuieli neeficiente din bani publici, asa cum .........
initierea de proiecte legislative pentru interzicerea circulatiei masinilor de teren in orasele de resedinta
aplicarea severa a reglementarilor si completarea sau modificarea lor pentru un trafic conform normelor europene respectiv in interesul majoritatii populatiei, prin benzi de circulatie in exclusivitate a mijloacelor de transport in comun, oprirea la bordura a acestora,, benzi pentru viraj la dreapta,
dezvoltarea patrimoniului national, prin intretinerea invelitoarilor, eliminarea lucrarilor cu caracter de provizorat in realizarea infrastructurilor rutiere si de utilitati, extinderea lucrarilor de mansardare etc.
spatiile verzi sa fie declarate de utilitate publica si extinse prin masuri obligatorii in cadrul realizarii noilor cladiri de locuit, corespunzator potentialului de locatari aferenti
limitarea preturilor speculative la terenurile urbane, prin impozitarea acestora la valoarea evaluata de proprietari la nivelul dorit de acestia , nivel maxim in tranzactii ulterioare.
masuri pentru cresterea sigurantei cetatenilor ,prin prezenta permanenta a organelor de ordine, limitarea la trei persoane a grupurilor neautorizate si innasprirea si aplicarea sanctiunilor pentru ultraj
eliminarea inegalitatilor prin desfintarea pensiilor acordate unor grupuri de pensionari \9militari,diplomati, magistrati etc)
reducerea costului energiei electrice prin dezvoltarea surselor regenerabile(eoliene, foto-voltaice, microhidrocentrale etc) si liberul acces pentru consumatorul persoana fizica la cele ieftine
atragerea de fonduri nerambursabile prin folosirea de proiecte tip sau refolosibile,I pentru captari de apa potabila, retele de alimentare cu apa potabila,canalizari, tratare apa, epurare apa, in comunitati associate
eliminarea cainilor fara stapan pentru a proteja cetatenii si fauna(iepuri, prepelite, dropi, ,potarnichi etc)
lucrari de restaurare a monumentelor istorice( castele, biserici cetati, cetati etc0 in parteneriat cu institutii europene interesate de patrimoniu European.

marți, 5 august 2008

Mesajul 567,
S.O.S. autoritatea statului,
Un articol din RL din ziua de 05.08.a.c. care in mod obligatoriu trebuie citit de catre persoanele responsabile cu siguranta statului.
Cetateanul este de mult imp ingrijorat de siguranta sa ,. Acum este ingrijorat de siguranta statului, in cconditiile in care POLITIA este din ce in ce mai des si mai grav agresata de interlopi.
Tot cetateanul stie ceeace nu stiu guvernantii.
In mesajul 544 transmis unui numar mare de parlamentari si publicat in ziua de 16 iulie ac pe blogul ORIZONT LUMINOS, aratam ca in curand ne vom confrunta cu grupurile de asalt in cadrul razboiului declarat de Radu Mazare , instituiilor statului, respectiv DNA.
Articolul mentionat mai sus este oglinda numeroaselor incidente de agresare a oamenilor politiei, si se constituie ca un apel DISPERAT , din partea politistilor ca ei care trebuie sa ne faca sa ne simtim in siguranta, nu se mai simt in siguranta.
Parlamentarii nostri care sfideaza institutiile de drept sunt principalii vinovati de ceeace se intampla in strada – Adrian \Nastase, Sergiu Andon si multi altii, precum si oameni politici ca Radu Mazare ,luptatorul declarat, viitorul Guevara european.
Romani, unde ii gasiti pe liste de candidati sau pe strada, aveti grija de siguranta personala si a familiei voastre.
www.orizonluminos.blogspot.com










.

luni, 4 august 2008

Mesajul 566,
Ca PSD prin gura lui Victor Ponta a amenintat ca vor depune o motiune de cenzura,daca se mentine Daniel Morar in fruntea DNA, nu ne surprinde, deoarece nu putem uita cazul Ministeresei psd Puwack, cazurile Mischie, Cosmanca, Trita Fanita, grupul de presiune al varfurilor PSD-iste in frunte cu Adrian Nastasein cazul Gabriel Bivolaru; asata da presiune politica asupra justitiei; ca si hoti care straiga hotii, si dansii straga ca se face presiune politica asupra lor cand de fapt ei au facut presiune politica in toata guvernarea psd-ista.
Ne surprinde ca PNL prin reprezentanti puternic vocali, ca Hasotti, Antonescu si Olteanu, o fac , uitand ca ajungerea la putere a Aliantei DA, respectiv a lor, s-a datorat promisiunii ca se va face ,daca nu eradicarea coruptiei, cel putin diminuarea ei in special acolo unde este mai paguboasa, adica la varf.
Aemninta cu motiunea la trei luni inante de alegerile parlamentare? Sa fim seriosi.
Atunci dece PNL isi leaga interesele politice de cele ale pesedistilor?
Care pentru care este tovaras de drum?conform experientei tataresciene se pare ca PNL este tovarasul de drum all Psd-ului.
Scapati cat mai este timp de aceasta tovarasie. S-a stat la guvernare cu ajutorul lor, acum este momentul sa nu cadeti sub ei , odata cu ei.
Care dintre penelisti, vor sa joace impreuna cu pesedistii, sa o faca ca independenti sau tovarasi de drum, asa cum s-a intamplat in cadrul organizatiei PD-l Constanta.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 565,
Nu repetati cazul Loskutov
Romania nu este Letonia, Romania este a saptea tara ca marime in Ue si nu pentru prima oara s-a spus ca evolutia Romaniei trebuie sa fie un model pentru tarile din zona care nu au aderat inca la UE.
Nu riscati sanctiuni severe din partea UE.
Punctul de vedere al lui Crin Antonescu si al lui Adrian Severin nu pot fi puse in contradictoriu cu cel al organismelor europene. Nu la Crin Aotonescu sau la Adrian Severin s-a mers pentru subventii si aderarea in UE. Sunt un nimeni, care pot strica eforturile facute de romani pentru a ajunge la faza integrarii in UE.
Cu drag ne lipsim de Crin Antonescu si de Adrian severin, dar nu ne putem lipsi de pozitia noastra de membrii UE.
Asigura Crin Antonescu si Adrian Severin, foduri de dezvoltare, circulatie libera si locuri de munca in tarile europene, Nu , ca nici la mama lor nu au ce trebuie
Fara UE, fara investitorii straini, dezvoltarea economica se duce de rapa, impreuna cu nivelul de trai, cu bunastarea populatiei..
Cei doi sa se ia de mana si sa plece undeva cat mai departe.
www.orizontluminos.blogspot.com

marți, 22 iulie 2008

Mesajul 562,
Catre Guvern
Agentia de Dezvoltare ar trebui sa devina placa turnanta a proiectelor de dezvoltare durabila , avand in vedere ca autoritatile locale nu sunt pregatite sa rezolve problema dezvoltarii durabile si ca multe dintre lucrari au o mare repetabilitate.
Va refer la lucrarile de asigurare a surselor de apa potabila de adancime sau chiar de suprafata, de realizare a statiilor de tratare a apei , precum si de tratare a apelor uzate, pentru ferme de credtere a vacilor ,a porcilor, a melcilor, a viermilor de matase, microhidrocentrale, instalatii eoliene de mica capacitate, panouri foto-voltaice .
Cand investitorul care vine sa solicite fonduri la Agentie nu va mai fi trimis sa vina cu proiectul? Aentia ar trebui sa ii ofere si proiecte tip, proiecte refolosibile adaptabole conditiilor din amlasament.
www.orizontluminos.blogspot.com
-

luni, 21 iulie 2008

Mesajul 556
In atentia PNL si PD-L,
Apreciem actul presedintelui Basescu de a retrimite parlamentului proiectul de lege intiat de , cine credeti? De fostul denator dan Voiculescu, sustinut insa de parlamentarii Partidului Conservator (al d-lui Voiculescu) si de PSD, ambele partide beneficiare ale acestui proiect de lege. Beneficiare prin faptul ca numerosi membrii de seama ai acestor partide, sunt beneficiari ai Legii nr. 112., printre care si Ion Iliescu
Aproband Legea nr. 112, Iliescu a creat un TALCIOC AL APARTAMENTELOR FURATE, a scos la vanzare la preturi derizorii, cum se practica pentru obiectele furate, a tentat pe cei ce umbla dupa chilipiruri si i-a pacalit cum se intampla mai totdeauna.
Iliescu , guvernarea PSD se face vinovata de res credinta ,iar cumparatorii, chiriasii, sunt vinovati de credulitate ca toti pacalitii ce umbla dupa chilipiruri.
P rezolvare corecta de piata ,ar fi ca Iliescu si guvernarea PSD sa fie blamati pentru ceeace au facut, iar chiriasii-umparatori sa fie despagubiti prin reactualizarea sumelor platite la data cumpararii cu conditia sa invete ca bunurile oferite la preturi de chilipir sunt bunuri furate si nu trebuie cumparate ,pentru a nu fi culpabili de „FAVORIZAREA INCULPATULUI”
Rugam ca adversarii acestei MANARII , cu ocazia reluarii desbaterii in parlament , cerem ca aceste sa fie publice, la vot deschis si cu aducerea la cunostinta publica a parlamentarilor care sustin legea., astfel ca pe viitor sa evitam realegerea celor care isi fac legi in interes propriu sau de grup. Cerem sprijinul PNL si PD-L in aceasta problema.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 557,
In atentia autoritatilor locale
In perioadele de canicula se practica acordarea de apa zisa rece ( de fapt calda) catre populatie . GRESIT !
In tarile calde ale Orientului Apropiat, in situatii similare, se bea ceai, adica apa calda , ceeace reduce diferenta dintre temperatura exterioara si cea interioara, nu sa o mareasca.Reducerea gradientului reduce senzatia de cald insuportabil
Este nevoie de informare si receptivitate pentru trai mai bine, nu neaparat de resurse financiare si studii laborioasa.
www.orizontluminos.blogspot.com.
Mesajul 558,
In atentia hidrotehnicienilor, fie ei guvernanti sau nu
Sa renuntam sa mai prezentam verile calde, caniculare, ca fiind situatii de calamitate,
In tarile mediteraniene si ale orientului apropiat, sezonul cald cu temperaturi de peste 40 de grade este o situatie acceptata cu toate consecintele ei bune sau catastrofale.
Avand in vedere evolutia schimbarilor climatice, este necesar sa se ia in considerare in paralel o strategie de reactie a activitatii agricole- munca si sortimente-, si de protectie a solului ,a faunei si a florei naturale.. Cum Romania beneficiaza de zona centrala a podisului Transilvane an, ,care atrage ploile si prinraurile lui este un rezevor natural de precipitatii , sa se treaca la lucrari de retinere si dirijare a apelor., cunoscand ca in tari cu astfel de situatii, se realizeaza rezervoare pentru retinerea apelor si canale de dirijare a acestora spre suprafetele agricole in perioadele de dezvoltare a plantelor.
Obligatoriu sa trecem de la faza de lamentare , la faza de actiune reactiva.
www.orizontluminos.blogspot.com.
Mesajul 559,
Tot romanul afla cum nomazii nostrii,fie ei romani ,tigani sau alte etnii, au speriat cetatenii europeni , acolo pe unde au ajuns.Aflam ca norvegienii au reclamat autoritatilor locale, ca nomazii romani, fac prea mult zgomot , strica linistea si produc multa mezerie acolo unde se aseaza.Inca nu au avut ocazia sa vada cum isi distrug locuintele oferite spre locatie; sa vada porci ,cai si alte vietati in bai, ferestre fara geamuri etc.
Conoastem , deoarece sunt produsi de noi , ca o fac si la noi, cu diferenta ca cetateanul roman nu a invatat sa reclame astfel de situatii si ce este mai rau, autoritatile locale nu au invatat sa intervina.
Daca lucrurile la noi ar fi rezolvate, nomazii nostri ar migra cu bune obiceiuri in tarile europene si in loc de reactii negative ar genera reactii pozitive, bune si pentru imaginea tarii.
VINOVATI suntem noi toti, autoritatile si mass-media care nu ne preocupam sa ne invatam cetatenii sa se comporte european, sa respecte linistea celorlalti atat in mijloacele de trannsport in comun cat si in cele personale si acasa, sa asigure curetenia mediului in care se misca.
Ne lamentam ca locurile de agrement sunt agresate cu mizeria lasata de cei care le viziteaza. Dece nu se vine cu solutia, ca parte din bagajele cu care se pleaca de acasa , respectiv ambalajele- hartie, si plastice- sa se regaseasca in portbagajul masinii la intoarcerea spre casa cu destinatia de a fi duse la tomberoanele din jurul locuintelor, adica aolo unde in mod normal trebuiau sa ajunga. Este chiar asa de greu?
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 560,
Presedintele nostru , in actiunile lui de a modela evolutia societatii, ca parte al executivului, foarte bine ca o face, a constituit comisia care va emite un punct de vedere privind impartirea administrativa..
Avand in vedere Propunerea 2008-2009 a Comisiei, imi permit sa atrag atentia asupra faptului ca in 1938 impartirea administrativa a tarii, cuprindea un umar de 429 pPlasi la un numar de 4314 de comune, adica cca. 10 comune la o Plasa. Acest mod de organizare are avantaje valabile si in ziua de azi.
Astfel: Plasa cuprindea sate, comune si orase situate pe un acelas curs de apa, ,impartind bazinul hidrografic al cursului de apa in mai multe Plase, dela izvoare spre confluenta cu alt curs mai mare de apa. Reiese ca in conditiile actuale , mai ales, cand se are in vedere dezvoltarea durabila a unui grupurilor de localitati,, oa stfel de grupare administrativa are multiple avantaje. Realizeaza mai usor aceea interactiune de care vorbeste Legea adminisrtatiei locale pentru executarea de lucrari de protectie impotriva inundatiilor, de lucrari de alimentare cu apa si de epurare a apelor uzate, de drumuri etc. Se reduc acele zone de granita intre unitatile administrative, zone care totdeauna sunt uitate ca fiind ale nimanui. Se creaza centre de strategii, de proiectare si de executie corespunzatoare zonei respective. Se realizeaza o PLASA cu mai multe noduri de coordonare si conceptie pentru probleme specifice unei portiuni de curs de apa.
www.orizontluminos.blogspot.com

vineri, 18 iulie 2008

Mesajul 552,
Anterior partidele au promis ca odata cu introducerea votului uninominal se va reduce si numarul parlamentarilor. Avand in vedere cheltuielile substantiale proportionale cu numarul parlamentarilor, noi pensionarii, salariatii si oamenii de afaceri am sperat sa se degreveze bugetul statului de importante cheltuieli. Nu a fost sa fie asa se pare, ca mai toate promisiunile clasei politice. Partidele au nevoie de subventii substantiale, pe orice canal ar veni, mai ales din cotizatiile parlamentarilor.
Dece circumscriptiile trebuie sa ramana plurinominale.? Comparativ cu parlamentele altor tari europene, cu numarul redus de candidati de calitate si cu PIB-ul tarii ,un numar de 270 de parlamentari este suficient – adica cei sase senatori si deputati pentru fiecare din cele 43 de circumscriptii.
Dece trebuie mentinuta proportionalitatea reprezentarii daca aceasta costa bani?
Dece ,dupa spusele deputatului PSD Anghel Stanciu, trebuie sa se acorde bonus, ca doar nu vine de acasa cu bani domnul deputat?
ATENTIE ,unde gasiti pe listele de candidati numele Anghel Stanciu ,taiati- deoarece este bagubos pentru bugetul statului.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 553,
ATENTIE, unde gasiti pe listele de candidati numele Vasile Soporan, deputat PSD, taiati-l, deoarece a fost deconspirat de CNSAS ca fost informator al fostei securitati.
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 554,
Recent se pare ca institutiile specializate ale Statului de drept, au devenit mai active.Se desconspira retele de hackeri,respectiv retea de licitatori prin internet( adevarat la solicitarea FBI), fabrica de permise auto de la Pitesti si alte capitale de judet, retele de falsificatori de acte de proprietate, fabrici de diplome universitare etc. grupuri de interese,altele decat cele din cadrul PSD, din care d-l primar Mazare, luptatorul adversar al DNA, isi poate recruta membrii grupelor de asalt.
Vom ajunge sa o vedem si pe asta ? Statul oare si-a pierdut capacitate de aparare a institutiilor lui, de aparare a Statului de drept?
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 555,
Comisi Europeana ar putea acuza Parlamentul Romaniei ( mai mult ca sigur) pentru prim data, de blocarea luptei anticoruptie. Capii Comisiei juridice a Deputatilor, Sergiu Andon ,deputat PC si Florin Iordache, deputat PSD au pus umarul la apararea suspectilor de coruptie
Cand ii gasiti pe listele de candidati, taiat-ii, nu trebuie sa mai aiva ocazia sa blocheze justitia tarii.
www.orizontluminos.blogspot.com
- Mesajul 549,
- Notele informative ale serviciilor secrete, interceptarile convorbirilor corespondenta purtata si extrase de conturi bancare emse intre factorii incriminati ,existente in dosarele inaintate instantelor de judecata de organele de ancheta, sunt considerate de instante ca nefiind probe materiale care sa sa confirme suspiciunile.
- Noi contribuabilii, pensionari, salariati si oameni de afaceri, cerem institutiilor abilitate ale Statului (CSM, Min.Justitie etc) sa defineasca si sa stabileasca notiunea probelor materiale, deoarece este inadmisibil ca functionari ai statului, procuror, judecatori etc. toti remunerati cu salarii si indemnizatii deosebite sa se confrunte intre ei pe astfel de probleme.
- Organele responsabile sa tina seama ca se cheltuiesc multi bani publici si se conpromit institutii si politici prin existenta unor astfel de confuzii sau subterfugii profesionale. (vezi RL pag. 1 din 17 iulie 2008)
- O parte sau alta este vinovata de ignoranta. Sa se dispute intre ele si sa aflam si noi care sunt cei care isi mimeaza activitate si pregatirea profesionala.\
- Asteptam dreptul la replica
- www.orizontluminos.blogspot.com
- Mesajul 550,
- ATENTIE ROMANI, vi se pregateste ceva!
- Parlamentarii nostrii initiaza sa mai sustraga ceva bani din bugetul statului, nu in interesul salariului minim sau al pensiilor asa cum credeti, ci in interesul lor.
- Parlamentarii PSD Serban Mihailescu ( zis si Spaga), alaturi de Serban Nicolae
- Aristide Roibu(treozrietul ,adica casierul PSD ),Ioan Chelaru,Radu Cristian Georgescu,,Mihail Popescu,Ion Radoi, Aurel Simionescu si Angel Tilvarsi (
- noua senatori PSD), vor o subventie suplimentara pentru fiecare persoana inscrisa in cursa electorala.,ceeace ar insemna 11,7 milioane lei noi (3,27 milioane euro) pentru fiecare partid inscris in cursa electorala, in timp ce prin legea in vigoare se acorda pentru TOATE partidele, suma de 7,26 milioane lei noi.
- (vezi RL pag. 5 din 15 iulie a.c.)
- Calculul se face pe baza ,ATENTIE, a salaiiului minim brut pe tara, respectiv cate 50 salarii pentru candidatii parlamentari, primarii de sector ai municipiului Bucuresti,,sau municipiu si oras,, presedinte al consiliului judetean, precum si cate 25 de salarii minime brute pentru primarii de comuna.
- ACUM TREBUIE SA INTELEGEM DECE SE SBUCIUMA psd PENTRU NAJORAREA SALARIULUI MINIM BRUT , nu la 540 lei ca sindicatele ,ci supralicitand la 6oo lei, nu de dragul amaratilor de salariati ci de dorul banilor pentru partid.
- TINETI MINTE numele celor noua binevoitori,si unde le veti gasi pe listele de candidati sa le taiati cu grija.
- www.orizontluminos.blogspot.com
- Mesajul 551
- Cand doi se cearta noi castigam. Mircea Geoana ataca pe presedintele Basescu , cum ca daca presedintele ar fi cerut sesiune extraordinara pentru problemel sociale, in acest caz PSD, respectiv parlamentarii sai, ar fi sustinut o astfel de propunere
- Mircea Geoana aifrma in continuare ca nu a dat curs cererii presedintelui deoarece acesta cerea o sesiune pentru rezolvarea dosarelor Mitrea si Nastase si vezi noi colegii de partid am sacrificat problemel sociale pentru a apara colegii de partid.
- Iata cat de mare este grija PSD fata de problemele sociale
- Nastase , ca cel cu musca pe caciula, nu scapa ocazia sa completeze ca cererea presedintelui Basescu este ghici ce ? ,este demagogie, ca totul este demagogie sau facatura politica cand membrii PSD sunt subiecte de discutii jenante.
- TINETI MINTE cele doua nume care se ingrijesc de amarati, atat timp cat interesele lor nu sunt afectate.
- www.orizontluminos.blogspot.com
-
-


-

joi, 17 iulie 2008

- Mesajul 546,
- Atentie la propunerile de candidati,
- Electoratul urban va vota candidati din elita intelectuala, care nu au avut probleme cu securitatea, cu instantele puterii judecatoresti , cu moralitatea si nu au fost parlamentari dupa 2000.
- Electoratul rural va vota reprezentanti ai intelectualitatii locale, care sa inteleaga mecanismele economiei de piata, care sa stie sa promoveze proiecte de dezvoltare si sa atraga bani comunitari; a trecut epoca primarilor gospodari la nivelul anilor anteriori.
- Nu vor fi votati fostii parlamentari care au sustinut destabilizarea Statului prin procedura de demitere a Presedintelui ( cel mai masiv atac asupra Statului de drept), cei care au votat in sprijinul chiriasilor abuzivi din casele de protocol ( ceeace afecteaza substantial veniturile bugetului de stat, respectiv de pensii ,sanatate si educatie, cei care au sustinut imunitatea parlamentarilor cercetati pentru coruptie si alte legi care vor fi listate in campania electorala.
- Vrem un parlament care sa nu semene cu cel pe care l-am blamat timpde opt ani de zile.Vrem un parlament cu oameni de caracter si putere de gandire, de tipul Liceanu , Emil Horezeanu, doctori profesori , ingineri de prestigiu, profesori univeritari cu state vechi in profesie, juristi de inalta clasa etc.,persoane realizate profesional care au de dat semenilor lor, nu sa se inzestrese pe seama acestora.
- Luati ca modele personalitatile politice antebelice Mircea Vulcanescu etc.
- In caz ca nu avem candidatii potriviti, sa reducem oricum numarul acestora si sa aducem candidati din democratiile occidentale.
- www. orizontluminos.blogspot.com
- Mesajul 547,
- Electoratul vrea victoria fortelor de dreapta care asigura bunastarea majoritatii ,nu a unui grup de politicieni de mana a doua. Victoria este acolo unde exista unitate, unde impreuna se obtine majoritatea. Refaceti ALIANTA DREPTATE SI ADEVAR. Electoratul si istoria va sanctiona pe cei care desbina si seamana ura.
- www.orizontluminos.blogspot.com
- Mesajul 548,
- Parcurile au devenit o tema de lupta politica, in care grupurile de interese isi fac jocurile. Sunt parcurile prin lege declarate de INTERES PUBLIC? Daca nu atunci
- dece mai vorbim de protectia lor in timp ce Adrian Nastase realizeaza legiferarea ca fundatia Gheorghe Sincai care ii apartine sa fie declarata de utilitate publica
- Asteptam ca Adrian Nastase sa legifereze FERMA DE LA CORNU ca fiind de interes public si numai dupa aceea sa legiferam si regimul parcurilor>
- Adrian Nastase si-a permis sa declare ca actualul guvern este un „ guvern pe datorie”, ezitand sa spuna ca de fapt avem „ un guvern captiv” la dispozitia PSD.
- www.orizontluminos.blogspot.com
-
-


-

miercuri, 16 iulie 2008

Mesajul 544,
Cine orchestreaza ataccarea Statului de drept?
In guvernarea CDR am asistat la atacarea statului de drept de catre legiunile de mineri
si de catre presiunea facuta asupra puterii judecatoresti de catre grupul de presiune PSD condus de catre Adrian Nastase in apararea parlamentarului Bivolaru.
Guvernarile PSD au fost lipsite de astfel de atacuri, guvernarea a fost linistita.
In actuala guvernare, dupa 2004, atacurile s-au produs asupra institutiilor statului , sau asupra reprezentantilor acestora ,ca de exemplu:
- politistii sau jandarmii sunt atacati cu arme albe sau de foc de catre infractori ;
- corpul medical , este molestat si asasinat in timpul exercitarii functiunii (cazul cel mai recent intamplat in Varias judetul Timis);
- - instantele de judecata isi exercita activitatea sub presiunea grupurilor de infractori, chiar la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie;
- _ procuratura ,respectiv DNA nu isi poate exercita functiile , existand presiune din partea Parlamentului, puterea judecatoreasca aflandu-se sub interdictia de a functiona, chiar la nivelul Curtii Constitutionale ( recenta interventie a lui Bogdan Olteanu facuta asupra acestei institutii)
- - instantele de ancheta sunt sub presiunea grupurilor de sustinatori sau parteneri ai unor persoane aflate sub cercetare( vezi grupul de salariati de la administratia financiara din Craiova)
- - organele de cercetare sunt frustate prin sustragerea dosarelor incriminatoare (vezi dosarele de la politia din Pitesti)
- Recent asistam la un atac direct de tip paramilitar asupra DNA, organ specializat de lupta anticoruptie. Avem acum afisate fortele ostile ale acestei lupte. Primarul Mazare, in uniforma de campanie se declara si este sustinut de un intreg partid, ca fiind unul si primul luptator de front impotriva DNA si cheama sub arme pe tot cei care au probleme cu DNA., si cel putin in PSD acestia nu sunt putini.
- Vom asista la lupte de strada i , vom avea un modern Fidel Castro ? Dumnezeu sa ne fereasca!
- Intentioneaza d-l Mazare si PSD sa constituie trupe de asalt ,din persoanele anchetate de DNA
- Ceva in democratia noastra este bolnav. Cineva ii vrea raul.
- Unde esti tu Emil Constantinescu sa aperi inca odata Statul de drept?
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 545,
Atentie cum stabiliti candidatii pentru viitorul parlament.
Electoratul va lege in mare parte sau totalitate persoane nu partide.
Ca urmare in mod sigur nu vor realege actuali parlamentari care :
- Au absentat in mod agresiv de la activitatea parlamentara, fie facand numai prezenta fizica, fie lipsind cu desavarsire , incasand retributii substantiale in timp ce cei care i-au ales lupta pentru majorari de 40 lei/lunar
- Au luat parte la promovarea a numeroase legi total neinteresante pentru majoritatea alegatorilor si in sustinerea intereselor grupului caruia apartin
- Au suprasolicitat bugetul Statului cu alocari de resurse pentru cheltuieli total inutile sau sporuri nejustificate
- Au incalcat ,respectiv promisiunile facute; cea mai recenta intentia de a reduce numarul de parlamentari, respectiv cheltuielile aferente
- Au incalcat Constitutia ori de cate ori interesele au cerut-o
- Au facut aliante politice contrare programelor in baza carora au fost alesi
- ETC. ,ETC. , ETC
- In final nu au tinut seama si nici acum nu tin seama de perceptia pe care o au membrii societatii despre activitatea depusa in parlament, despre caracterul si pregatirea profesionala si politica a membrilor parlamentului
- Sustinem atitudinea d-lui Moisescu prin respingerea candidaturii lui Bogdan Olteanu. Nu intelegem dece vrea sa piarda pe mana lui Crin Antonescu
- Vorba poetului : ALTORA MAI BUNI LOCUL VOSTRU LASA (sloganul alegerilor parlamentare )
- www.orizontluminos.blogspot.com


-

luni, 14 iulie 2008

Mesajul 543,
Sa nu ne mai mire ca se copiaza la bacalaureat, ca elevii gasesc intelegere din partea supraveghetorilor , din moment ce zilnic auzim cum parlamentarii iau indemnizatii substantiale facand numai prezenta fizica la sedinte sau lipsind cu desavarsire,ca se sustrag dela confruntarea cu justitia sau manifesta in grup pentru a impiedeca efectuarea justitiei, ca judecatorii au salarii si sporuri consistente in conditii in care in cazuri grave condamna cu suspendare, elimina probe incriminatorii , scot de sub delapidatori de bani publici,
Tineretul aude la tot pasul cum coruptia isi gaseste sprijinitori la nivelele cele mai inalte. Intelepciunea populara ca „ pestele de la cap se impute” este confirmata la tot pasul.
Care partid va lua atitudine serioasa in problema respectiva , va avea cu siguranta sustinerea alegatorilor, care s-au saturat de jocul dea justitia. Sa fie PD-L, sau PNL?
www.orizontluminos.blogspot.com
Mesajul 544,
Functionari publici de rang si cu salarii inalte se revolta si cer indemnizatii suplimentare pentru confidentialitate, efort sustinut,pentru desfasurarea unei activitati de interes national etc.Este cazul judecatorilor, recent al functionarilor din Departamentul de Afaceri Europene
Este momentul ca ministrii de finante si cel a muncii, responsabili cu probleme salariale sa ia atitudine si sa raspunda la urmatoarele intrebari:
~ in conditiile actuale este statul un angajator ca oricare altul? Este.
~ are libertate functionarul public sa isi caute locul de munca cel mai corespunzator asteptarilor lui ? are.
~ salariul de baza este corespunzator fisei postului ? este
~prevede fisa postului conditiile muncii si obligatiile functionarului? Prevede
Atunci dece domnilor mai cereti indemnizatii suplimentare si daca nu le aveti dece nu va cautati locuri de munca corespunzatoare pretentiilor.
Asa cum am mai spus-o, economia are o structura care nu functioneaza ca un elevator, este o scara fixa pe care fiecare are posibilitatea sa urce mai repede sau mai incet pentru a lua inaltime.

Mesajul 545,
D-lui Prelipceanu, spre meditatie.
Din cate stim, aderarea la UE si integrarea nu s-a facut prin ridicarea de maini a populatiei celor 27 de tari S-au purtat discutii , s-au facut promisiuni si au fost luate angajamente privind recunoasterea normelor europene si obligarea aplicarii acestora de catre fiecare tara. Au exista retineri fata de libera miscare a cetatenilor din unele tari, tocmai pentru ca se cunostea faptul ca nivelul de cunoastere si de respectare a normelor europene de catre acestia, era la un nivel corespunzator. Ce nu trebuia sa se intample s-a intamplat. Nomazii , ca nu degeaba se numesc nomazi, indiferent de etnie, s-au pus in miscare cu mic cu mare, cu bani si mai ales fara bani, cei mai necunoscatori ai normelor europene, cei mai refractari fata de reguli de convieturie, de oriunde ar fi venit acestea.
Consecinta a fost ca au speriat lumea si au alungat ordinea, siguranta sociala acolo unde au ajuns.
Propun un test: Listati cinci din regulile europene pe care le acceptati si afirmati in cunostinta de cauza daca nomazii nostrii, si in special tiganii nostrii, le respecta
Considerati ca oamenii sunt diferiti ,inca din mometul conceperii lor, a genelor diferite , a satarii de sanatate a parintilor, a gradului de betie in momentul respectiv. Atunci dece sa ne surprinda comportarea lor diferita. Daca se adaoga si tradidtia, nivelul de educatie, diferenta creste. Daca acceptam diferenta dece sa nu acceptam si relatiile diferite cu celelalte grupuri.?
Vreti sa uitati evenimente neplacute create de existenta acestor factori?Nu se poate, deoarece se repeta atat timp cat factorii care le determina , vor exista. Aici este problema..Daca se vrea schimbarea comportamentului acestora , faceti programe TV prin care sa corectati acesti factori.. Altfel nu este exclus ca si alte grupuri de populatie sa preia ceeace se condamna ,deoarece raul penetreaza mai usor.
Uitati-va la societatea noastra care in perioade mai mari sau mai mici de timp s-a
„ tiganit „.Sa ne refrim numai la comportamentul in mijloacele de trnsp;ort. in comun si in locurile publice, incdrarea in munca , fata de procesul de invatamant etc.
Va dau cateva expl. scoase din presa scrisa sau audio-vizual.
~ la cursurile de pregatire profesionala organizate de fundatia (exista 200 de astfel de fundatii pentru romi) „Amare Rromentza” s-au inscris 150 de tineri tigani, le-au absolvit 84, din care doar cinci lucreaza in domeniul pentru care s-au pregatit ( un caz)
~un grup de peste 40 de adulti si copii romi de origina romana si-au amplasat tabara intr-o intersectie cu sens giratoriu din capitala Irlandei, mai multe organizatii facand apel la Guvern ; cred ca va amintiti de taberele desfintate in forta din zona lacului Vacaresti si altele similare
~ cum terorizeaza grupurile de tigani personalul medical din spitale si restul pacientilor ;cel mai recent cazul de la Spitalul de urgenta din Craiova
~ cum rezolva tiganii conflictele intre grupuri de interlopi ,folosind in stada arssnalul de arme albe si de foc; vezi tot Craiova, unde a fost necesar sa se demita conducerea politiei si sa se reorganizeze, deoarece a dat semne de slabiciune
~ cum se comporta aceste grupuri insalile tribunalelor facand presiune asupra completelor de judecata.
~cum nu lipsesc in grupurile de infractori prinsi in Italia sau Spania;
~ cati s tigani se prezinta la bursele de joburi organizate pentru a le asigura o calificare sau locuri de munca
Comparati aceste situatii cu normele europene
Ganditi-va dece noi ca popor majoritar , ca tara , am ajuns sa fim considerati „ copilul obraznic al Europei” si ca exista riscul unor sanctiuni comunitare care sa afecteze dezvoltarea economica si nivelul de trai al populatiei
Revin cu propunerea faceti emisiuni de educare a tiganilor nu de muzica tiganeasca.
Personal ma ofer sa mi se ia amprenta,daca in acest fel putem sa amprentam pe potentialii cersetori, hoti de buzunare etc.